Caută în citate: concluzi
103 citate
Nimeni nu trăieşte cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducţie. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi aşază: în anonimatul vieţii (în bancul de heringi, despre care vorbea un filozof danez), acolo unde se...
Citat de Gabriel Liiceanu despre seducție, filozofie, întrebare, viață, destin, șansă, reguli, sfârșit, clipă, adevăr
Când, de bine-de rău, mi-am reluat cursurile, relaţiile mele cu profesorul de istorie, care era foarte mândru de mine, au devenit de aşa natură încât am îndrăznit să-i cer noutăţi despre Mekor Hayyim. Spre surprinderea mea, îmi declară că nu...
Citat de Ioan Petru Culianu despre noutate, nume, mândrie, istorie, siguranță, cer, natură, rău, zi de naștere, bine
Ceva într-adevăr remarcabil se petrecea cu Mekor H: nu auzea sunetul apei care se umflă. Desigur, era şi foarte tânără, dar eu însumi eram mult mai tânăr când am auzit pentru prima oară apa aceea neliniştitoare, inexorabilă, urcând din ce în ce...
Citat de Ioan Petru Culianu despre tinerețe, nefericire, posibilitate, determinare, esențial, apă, vreme, adevăr, zi de naștere
Ines fu impresionată şi plânse amar, apoi se linişti, căci era de negândit ca cei doi fii ai ei s-o fi părăsit aşa, fără o vorbă; bărbaţii sunt întotdeauna în stare de astfel de fapte neaşteptate, dar fiii prezintă mai multe garanţii. Cu cât...
Citat de Ioan Petru Culianu despre familie, bărbat, neprevăzut, mamă, bancheri, voce, amar, lacrimi, fapte, libertate
Analizând serii mai complexe ale călătoriilor în alte lumi aparţinând unei aceleiaşi tradiţii, se pot trage concluzii tipologice. Astfel, de exemplu, rezultă că tradiţia evreiască prezintă un număr de trăsături constante, una dintre cele mai...
Citat de Ioan Petru Culianu despre tradiție, viziune, droguri, limite, complexitate, moarte, exemplu, numere, consecințe, reguli
În mod vădit, podişul stâncos nu aparţinea nimănui. Cel mai apropiat sat se găsea doar la douăzeci şi unu de kilometri spre sud-vest. Primăria comunală, aşezată la zece kilometri mai jos în vale, vânduse clădirea şi un hectar de teren cuiva pe...
Citat de Ioan Petru Culianu despre modestie, prosperitate, americani, sănătate, scris, determinare, reguli, nume, vârstă, copii
Îmi plăcea să plac şi voiam să fac băi de cultură. Îmi luam în fiecare zi tainul de spiritualitate. Uneori în mod distrat: era de ajuns să mă prosternez şi să întorc paginile: operele micilor mei prieteni îmi slujiră adesea drept moară de măcinat...
Citat de Jean-Paul Sartre despre plăcere, lașitate, prietenie, cultură, adevăr, timp, zi de naștere, lume