Caută în citate: ascuns
358 citate
De ce noi, noi toţi, nu ne purtăm unii cu alţii cum s-ar purta fraţii între ei? Oare de ce până şi omul cel mai bun are parcă întotdeauna ceva de ascuns faţă de celălalt şi tăinuieşte ceva, păstrând tăceri? De ce să nu spui dintr-o dată deschis,...
Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre noapte, sentimente, frică, siguranță, suflet, adevăr, față, oameni
E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca şi când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de...
Citat de Emil Garleanu despre salariu, zi, frumusețe, mândrie, întuneric, zi de naștere, singurătate, noapte, ochi, lumină
Gândurile îi năvăliseră greierului în cap într-o seară, când nu putea aţipi din pricina unei priveghetori care-i împuiase capul cu cântecele ei, de sus, din copacul supt care dânsul se odihnea. Mă rog, n-aş putea-o vedea şi eu pe dihania asta? Ce...
Citat de Emil Garleanu despre furie, rugăciune, națiune, dans, stele, cugetare, acasă, lună, minte, căutare
După faptele mici se cunosc cele mari şi după cele vădite se cunosc cele ascunse.
Citat de Aesop despre fapte
Eu nu sunt nimic. Niciodată nu voi fi nimic. Nu pot vrea să fiu nimic. Asta fiind spus, port în mine toate visele lumii. Ferestre ale camerei mele, ale camerei mele în furnicarul uman anonim (şi de l-ar şti cineva, ce folos?...
Citat de Fernando Pessoa despre statistică, mister, pietre, vis, nimic, imposibil, destin, moarte, oameni