Eu nu sunt nimic. Niciodată nu voi fi nimic. Nu pot vrea...

Eu nu sunt nimic.

Niciodată nu voi fi nimic.

Nu pot vrea să fiu nimic.

Asta fiind spus, port în mine

toate visele lumii.

Ferestre ale camerei mele,

ale camerei mele în furnicarul uman anonim

(şi de l-ar şti cineva, ce folos? ),

unul printre atîtea milioane,

voi daţi spre-o stradă tainică

într-un continuu du-te - vino,

spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,

reală, imposibil de reală,

evidentă, incognoscibil de evidentă,

cu misterul ei

ascuns sub pietre şi fiinţe,

cu moartea punînd igrasie pe ziduri

şi-ncărunţindu-i pe oameni,

cu Destinul diriguitor a toate şi tot

pe drumul nimicului.