Caută în citate: discurs
111 citate
Ca toată lumea, Institutul se temea să nu devină obiectul unor revelaţii dezastruoase din partea lui Tozgrec. De aceea, înainte de a face publică hotărârea comisiei teologice, s-a grăbit să se descotorosească de cel mai incomod personaj din...
Citat de Ioan Petru Culianu despre bancheri, revelaţie, tact, judecată, meditație, obiecte, determinare, foc, sfârșit, noapte
După conflagraţie, va urma învierea trupurilor şi Judecata de Apoi, după care caprele vor fi aruncate în focul veşnic, iar oile vor fi primite în împărăţia cerească sau viceversa. Discursul n-a avut succesul scontat. Masele epistofelice,...
Citat de Ioan Petru Culianu despre ierarhie, extreme, foc, eternitate, succes, judecată, lume, sfârșit, timp
Jormania este o ţară unde numele majorităţii locuitorilor se termină în –an. Pentru că numele scriitorului Boba, întemeietor al SLIMUJ (Sindicatul Liber al Muncitorilor Jormani), face excepţie, autorităţile au insinuat că era evreu sau balt. După...
Citat de Ioan Petru Culianu despre boală, autoritate, nume, soție, păcat, țară, naștere, vreme, oameni, bine
Instructorul a cedat în faţa zelului dovedit de copil şi i-a strecurat în taină mai multe imagini de meditaţie pe care, la drept vorbind, învăţăcelul nu era deloc obligat să le cunoască şi folosească. În general, de când porneşte şi până în clipa...
Citat de Ioan Petru Culianu despre meditație, obstacole, foame, băutură, povară, spirit, copii, noapte, simplitate, vreme
Or, numai Anticristul poate să semene discordia în aşa hal încât sfârşitul lumii să trebuiască a fi considerat iminent. În consecinţă, Institutul Epistofelic resimţise necesitatea de a face publică această supoziţie. Dar, spre a nu tulbura partida...
Citat de Ioan Petru Culianu despre respect, naivitate, religie, necesitate, consecințe, critică, critică literară, sfinți, sfârșit, judecată
Acest discurs asupra reprimării moderne a sexului ţine, probabil fiindcă... e uşor de ţinut. O gravă cauţiune de ordin istoric şi politic îl protejează: stabilind începutul erei represiunii în secolul al 17-lea, după sute de ani de aer liber şi de...
Citat de Michel Foucault despre sex, capitalism, istorie, evoluție, principiu, început, aer, caracter, posibilitate
În februarie 1948, conducătorul comunist Klement Gottwald apărea în balconul unui palat baroc din Praga pentru a le ţine un discurs sutelor de mii de cetăţeni adunaţi în Piata Oraşului Vechi. Era momentul unei mari cotituri în istoria Cehiei. Un...
Citat de Milan Kundera despre artă fotografică, istorie, conducere, trădare, comunism, vechi, cărți, copii, început, singurătate