Caută în folclor: vrajitor
Dacă ai descoperit spiritul rău, descoperă şi vrăjitorul.
Dezlegare cu foc viu: Lumină mare Doamnă mare De pe 99 de văi venită Din 99 de țări întâlnită
Dezlegare cu foc viu
Dezlegarea cu foc viu este bună împotriva trimiterilor de necaz și a celor făcute pe sporul casei ori intre iubiți și prieteni. Dezlegarea aceasta o puteți face și atunci când persoana are semne că i s-a trimis un fapt de...
Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
A fost odată un împărat şi o împărăteasă; ei nu făceau copii; umblase pe la toţi vracii şi vrăjitorii, pe la toate babele şi cititori de stele, şi toţi rămaseră de ruşine, căci n-avură ce le face. În...
Dănilă Prepeleac
Erau odată într-un sat doi frați, și amândoi erau însurați. Cel mai mare era harnic, grijuliu și chiabur, pentru că unde punea el mâna punea și Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el...
Florița din codru
A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti.
În mijlocul codrilor; lângă drumul cel mare, lângă drumul cel de țară, pe unde umblă și trece împăratul cu voinicii săi, era odinioară o crâșmă, la crâșma aceea...
Făt-Frumos cel rătăcit
A fost odată o păreche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Și ar fi voit și ei să aibă un copilaș, dar fu peste poate. Cercetară în dreapta și în stânga, ca să...
George cel viteaz
A fost odată un împărat și o împărăteasă. Zece ani au viețuit ei în căsătorie și nu putură face și ei măcar o stârpitură de copil. În cele de pe urmă, împăratul porunci împărătesei soției lui, că dacă într-un an de zile de aci...
Omul de flori cu barba de mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar mai povesti, cînd lupii beau tutun și urșii făceau săpun, de-și ungeau femeile fețele și uncheșii bărbile.
A fost odată un...
Poveste
O, poveşti, poveşti… lumea toată este o poveste, căci ce-a fost odată ca niciodată o fi fost ca şi astăzi, şi ce este astăzi va fi odată ca niciodată.
Câte focuri, câte lumânări şi câte văpaiţe n-ai ars, poveste, şi toate s-au stins,...
Voinicul cel cu cartea în mână născut
A fost odată o babă şi un unchiaş. Ei până la vreme de bătrâneţe nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Şi ca să aibă şi ei măcar o miarţă de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare,...
Ţugulea fiul unchiaşului şi al mătuşei
A fost odată un moş şi o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare şi mălai, n-aveau legumă. Trăiau şi ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii,...
Descântec pentru laptele pierdut: - Nea, Suraie, nea...
Descântec pentru laptele pierdut:
Marți sau vineri seara, când e lună plină, luăm tărâțe și sare și le mestecăm laolaltă în pragul grajdului, făcând peste ele cruce cu un cuțit și zicem:
- Nea, Suraie, nea,
Nu te strig pe tine,
Ci...















