Caută în folclor: jarul

Jarul potolit te arde

Jarul din cenuşă rău te arde.

Zâna apelor

Pe vremile pe când era iobăgia cea grea, trăia un om sărac într-o colibă din pădurea domnească, căci era păzitor la pădurea aceea.

Odată a mers domnul la pădure și, părându-i-se că pădurarul ar fi dat cuiva lemne fără slobozenie...

Sub cenuşă albă stă jarul mocnind.

Tot cu glaja şi paharul astâmperi flacăra şi jarul.

Crâncu, vânătorul codrului

Zice c-a fost odată un om şi, când era să moară, chemă pe cei trei fii ai săi la pat şi le zise:
– Dragii mei copii, dacă voi muri eu, voi să-mi faceţi la mormânt un foc din nouăzeci şi nouă de cară de lemne şi...

Descântec pentru strigarea ursitului: Tu ești foc, focșorul meu,...

Descântec pentru strigarea ursitului:

La ora nouă marți seara, cu o seceră părăsită, adună jarul de pe vatra cuptorului, zicând cuvintele de mai jos. Cu o lopățică de lemn, sapă pământul atâta timp cât ține descântecul; sau cu trei crenguțe de...

Descântec de dragoste: Sânge sfânt invoc strigare

Descântec de dragoste:

Sânge sfânt invoc strigare
Jertfă scumpă a Ta lucrare
Putere înaltă creatoare
Celeste locuitoare
Rog o învăţare şi o transformare
A mea recalcitranţă dizolvare
Sa iau fericirea înconjurătoare
Dar să o şi dăruiesc...