Caută în folclor: faima

Faima este o lupa, prin ea se vad toate imperfectiunile.

Faima ce străbate pâna departe, face să existe ceea ce nu există.

Faima bună e ca şi chiparosul care nu mai înverzeşte dacă e tăiat.

Averea, faima şi tinereţea, toate trei sunt trecătoare ca apa din flux.

Unul tânjeşte după faimă, altul după avere, dar toţi oamenii tânjesc după un gulaş cu paprika.

Făt-Frumos din lacrimă

În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat...

Luna-i lumina nopţii, soarele e lumina zilei. Virtutea iluminează cele trei lumi (pământul, cerul şi lumea subpământeană) şi un fiu bun aduce faimă întregului neam.

Pipăruş-Petru şi Florea-Înflorit

A fost ce-a fost, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odată o muiere văduvă, îi murise adică bărbatul şi ea rămase cu trei copii: doi feciori şi-o fetiţă. Şi nu era săracă văduva, că bărbatu-său, fie iertat...

Cei trei fraţi împăraţi

A fost odată un biet om sărac. El avea femeie şi trei copilaşi. Lucra bietul om de da pe brânci, zi şi noapte, orice şi pe unde găsea, şi două în tei nu putea lega şi el. Bieţii copilaşi erau mai mult flămânzi decât...