Caută în folclor: copii

297 rezultate

Nu promite lumânări unui sfânt, nici turtă unui copil!

Proverbe și zicători Armeneşti despre copii, sfinți

Există un singur copil drăguţ în lume şi fiecare mamă îl are.

Proverbe și zicători Austriece despre copii, singurătate, lume, mamă

Mai preţioşi decât copiii noştri sunt copiii copiilor noştri.

Proverbe și zicători Egiptene despre copii

Copilul creşte, dar hainele lui nu.

Proverbe și zicători Galeze despre haine, copii

Cei mai buni profesori: copiii.

Proverbe și zicători Amerindiene despre profesori, copii

Pentru părinţi, copilul rămâne tot copil, chiar dacă devine conducătorul unei ţări.

Proverbe și zicători Libaneze despre conducere, copii, părinți

Cum sunt părinţii, aşa vor fi şi copiii.

Proverbe și zicători Lituaniene despre copii

Mama ţine la copil aşa cum peştele ţine la apă sau pasărea la cuib.

Proverbe și zicători Bengaleze despre copii, mamă, apă

Când ai numai două picioare, poţi să te duci unde vrei. Când o să ai patru picioare (adică după căsătorie), dă-i de mâncare şi apoi du-te unde vrei. Când o să ai şase picioare (adică după ce ţi se naşte copilul), să-ţi spună: Taticule, nu te duce!.

Proverbe și zicători Bengaleze despre căsătorie, copii, mâncare

Copilul unic e fericit că mănâncă bine, dar necazul lui este că n-are pe nimeni să-l apere, când alţii vin să-l bată.

Proverbe și zicători Bengaleze despre fericire, copii, vin, bine

Căminul cu un singur copil este ca o casă pe un mal de nisip.

Proverbe și zicători Bengaleze despre copii, singurătate, acasă, casă

Copilul are inteligenţa la gură, iar bătrânul, la cap.

Proverbe și zicători Bengaleze despre inteligență, copii

Părinţii nemulţumiţi cred că numai copiii altora sunt buni.

Proverbe și zicători Bengaleze despre copii

Nimic nu ţi-e mai drag decât copiii tăi.

Proverbe și zicători Bengaleze despre copii, nimic

Copilul altei neveste a bărbatului este urât ca strigoiul, chiar dacă e frumos.

Proverbe și zicători Bengaleze despre soție, bărbat, urâțenie, copii, frumusețe

Şapte moaşte omoară copilul.

Proverbe și zicători Bengaleze despre copii

Bambusul nu se îndoaie după ce a crescut, copilul nu învaţă când e mare.

Proverbe și zicători Bengaleze despre copii

Singurul copil la părinţi este ca un băţ pentru orb.

Proverbe și zicători Bengaleze despre părinți, copii

Când copiii sunt răi, nu merită nicio moştenire; când sunt buni şi vrednici, nu au nevoie de nicio moştenire.

Proverbe și zicători Indochinezeşti despre rai, nevoie, copii

Viaţa unui copil este ca o bucată de hârtie pe care fiecare persoană lasă un semn.

Proverbe și zicători Indochinezeşti despre copii, viață