Basme Romania: Basm Povestea lui Stan Patitul: Era odata un flacau...

Basm

Povestea lui Stan Patitul:

Era odata un flacau statut, pe care-l chema Stan. Si flacaul acela din copilaria lui se trezise prin straini, fara sa cunoasca tata si mama si fara nici o ruda care sa-l ocroteasca si sa-l ajute.

Si, ca baiat strain ce se gasea, nemernicind el de colo pana colo pe la usile oamenilor, de unde pana unde s-a oplosit de la o vreme intr-un sat mare si frumos.

Si aici, slujind cu credinta ba la unul, ba la altul, pana la varsta de treizeci si mai bine de ani, si-a sclipuit putine parale, cateva oi, un car cu boi si o vacusoara cu lapte. Mai pe urma si-a injghebat si o casuta, si apoi s-a statornicit in satul acela pentru totdeauna, tragandu-se la casa lui si muncind ca pentru dansul. Vorba ceea: "Si piatra prinde muschi daca sede mult intr-un loc".

Si cum s-a vazut flacaul cu casa si avere bunicica, nu mai sta locului, cum nu sta apa pe pietre, si mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, in alta se ducea, si toate treburile si le punea la cale singurel. Nu-i vorba ca, de greu, greu ii era; pentru ca, in lipsa lui, n-avea cine sa-i ingrijeasca de casa si de vitisoare cum trebuie. Numai, da! ce sa faca bietul om? Cum era sa se intinda mai mult, ca de-abia acum se prinsese si el cu mainile de vatra; si cate a tras pana s-a vazut la casa lui, numai unul Dumnezeu stie. De-aceea alerga singur zi si noapte in toate partile, cum putea, si muncea in dreapta si in stanga, ca doar-doar a incaleca pe nevoie, s-apoi atunci, vazand si facand.

Toate ca toate, dar uratul ii venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba si uita de urat. Dar in noptile cele mari, ca nd era cate o givornita cumplita si se mai intampla sa fie si sarbatori la mijloc, nu mai stia ce sa faca si incotro sa apuce, vorba cantecului:

De urat ma duc de-acasa,
Si uratul nu ma lasa;
De urat sa fug in lume,
Uratul fuge cu mine.
Se vede lucru ca asa e facut omul, sa nu fie singur. De multe ori i-a venit flacaului in cap sa se insoare, dar cand isi aducea aminte uneori de cate i-au spus ca au patimit unii si altii de la femeile lor, se lua pe ganduri si amana, din zi in zi si de joi pana mai de-apoi, aceasta poznasa trebusoara si gingasa in multe privinte, dupa cum o numea el, gandindu-se mereu la multe de toate... Unii zic asa, ca femeia-i sac fara fund. Ce-a mai fi si asta? Altii, ca sa te fereasca Dumnezeu de femeia lenesa, marsava si risipitoare; altii alte nastrusnicii, incat nu stii ce sa crezi si ce sa nu crezi?

Numai nu-i vorba ca am vazut eu si destui barbati mult mai ticaiti si mai chitcaiti decat cea mai bicisnica femeie. Si asa, trezindu-se el in multe randuri vorbind singur, ca nebunii, sta in cumpene: sa se insoare... sa nu se insoare?!...

Si, ba s-a insura la toamna, ba la iarna, ba la primavara, ba la vara, ba iar la toamna, ba vremea trece, flacaul incepe si el a se trece, mergand tot inainte cu burlacia, si insuratoarea ramane balta. Si apoi este o vorba: ca pana la 20 de

“Basme Romania”

Trimite prietenilor tăi  |  Adaugă la favorite