Basme Romania: Basm Ileana Simziana: A fost odata ca niciodata ca daca...

Basm

Ileana Simziana:

A fost odata ca niciodata ca daca nu ar fi fost nu s-ar fi povestit.

A fost odata un imparat. Acel imparat mare si puternic batuse pe toti imparatii de prinpregiurul lui si-i supusese, incat isi intinsese hotarele imparatiei sale pe unde a intarcat dracul copiii, si toti imparatii cei batuti era indatorati a-i da cate un fiu d-ai sai ca sa-i slujeasca cate zece ani.

La marginea imparatiei lui mai era un alt imparat carele, cat a fost tanar, nu se lasase sa-l bata; cand cadea cate un parjol asupra tarei sale, el se facea luntre si punte si-si scapa tara de nevoie; iara dupa ce-ajunse la batranete, se supusese si el imparatului celui mare si tare, fiindca n-avea incotro. El nu stia cum sa faca, cum sa dreaga, ca sa implineasca voia acelui imparat de a-i trimite pe unul din fiii sai, ca sa-i slujeasca: fiindca n-avea baieti, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe ganduri. Grija lui cea mare era ca sa nu creaza acel imparat ca el este zacas si se indaratniceste a-i trimite vreun fiu, din care pricina sa vina sa-i ia imparatia, iara el cu fetele lui sa moara in ticalosie, in saracie si cu rusine.

Vazand fetele pe tata-sau tot suparat, se luasera si ele de ganduri si nu stiau ce voie sa-i faca ca sa-l mai inveseleasca. Daca vazura si vazura ca nimic nu-i este pe plac, fata cea mare isi lua inima in dinti si-l intreba intr-o zi la masa, ca de ce este suparat:

- Au purtarea noastra nu-ti place? ii zise ea. Au supusii mariei tale sunt rai si artagosi de-ti pricinuiesc atata mahnire? Spune si noua, tata, cine este vipera aceea care nu-ti da pace si-ti otraveste batranetele, si ne fagaduim chiar a ne jertfi daca aceasta va putea sa-ti aline oarecum mahnirile: caci numai tu, tata, esti mangaierea noastra, dupa cum prea bine stii; iara noi niciodata n-am iesit din cuvantul tau.

- De asta, asa este; n-am a ma plange de nimic. Nu mi-ati calcat porunca niciodata. Dara voi, dragele mele, nu puteti sa-mi alinati durerea care-mi patrunde sufletul. Voi sunteti fete, si numai un baiat m-ar scoate din nevoia in care ma aflu.

- Eu nu inteleg, zise fata cea mare, de ce ascunzi de noi izvorul mahnirilor tale, tata; spune, ca eu, iata, sunt gata a-mi da viata pentru tine.

- Ce sa stiti voi face, dragele mele! De cand sunteti pe lumea asta alba, voi ati imblat cu furca, cu acul, cu razboiul: stiti toarce, coase, tese. Numai un viteaz ma poate mantui, care sa stie sa rasuceasca buzduganul, sa manuiasca sabia cu vartute si sa calareasca ca un zmeu-paraleu.

- Oricum, tata, spune-ne si noua, ca doara nu s-o face gaura in cer, daca vom sti si noi ce lucru te amaraste.

Daca vazu imparatul ca-l intetesc fetele cu rugaciunile, zise:

- Iata, copilele mele de ce sunt tot trist. Voi stiti ca nimeni nu s-a putut atinge de imparatia mea, cat am fost tanar, fara sa-si capete alageaua si fara sa se duca rusinat de unde a venit. Acum pardalnicele de batranete mi-au secat toata vartutea; bratul meu e slabanogit, nu mai poate sa

“Basme Romania”

Trimite prietenilor tăi  |  Adaugă la favorite