Basme Romania: Basm Fat-Frumos din lacrima: În vremea veche, pe cand...

Basm

Fat-Frumos din lacrima:

În vremea veche, pe cand oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decat in germenii viitorului, pe cand Dumnezeu calca inca cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamantului, — in vremea veche traia un imparat intunecat si ganditor ca miaza-noaptea si avea o imparateasa tanara si zambitoare ca miezul luminos al zilei.

Cincizeci de ani de cand imparatul purta razboi c-un vecin al lui. Murise vecinul si lasase de mostenire fiilor si nepotilor ura si vrajba de sange. Cincizeci de ani, si numai imparatul traia singur, ca un leu imbatranit, slabit de lupte si suferinte — imparat, ce-n viata lui nu rasese niciodata, care nu zambea nici la cantecul nevinovat al copilului, nici la surasul plin de amor al sotiei lui tinere, nici la povestile batrane si glumete a ostasilor inalbiti in batalie si nevoi. Se simtea slab, se simtea murind si n-avea cui sa lese mostenirea urii lui. Trist se scula din patul imparatesc, de langa imparateasa tanara — pat aurit, insa pustiu si nebinecuvantat, — trist mergea la razboi cu inima neimblanzita, — si imparateasa sa, ramasa singura, plangea cu lacrimi de vaduvie singuratatea ei. Parul ei cel galben ca aurul cel mai frumos cadea pe sanii ei albi si rotunzi, — si din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului. Lungi cearcane vinete se trageau imprejurul ochilor, si vine albastre se trageau pe fata ei alba ca o marmura vie.

Sculata din patul ei, ea se arunca pe treptele de piatra a unei bolte in zid, in care veghea, deasupra unei candele fumegande, icoana imbracata in argint a Maicii durerilor. Înduplecata de rugaciunile imparatesei ingenuncheate, pleoapele icoanei reci se umezira si o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu. Împarateasa se ridica in toata mareata ei statura, atinse cu buza ei seaca lacrima cea rece si o supse in adancul sufletului sau. Din momentul acela ea purcese ingreunata.

Trecu o luna, trecura doua, trecura noua, si imparateasa facu un fecior alb ca spuma laptelui, cu parul balai ca razele lunii.

Împaratul surase, soarele surase si el in infocata lui imparatie, chiar statu pe loc, incat trei zile n-a fost noapte, ci numai senin si veselie, — vinul curgea din butii sparte si chiotele despicau bolta cerului.

Si-i puse mama numele: Fat-Frumos din lacrima. Si crescu si se facu mare ca brazii codrilor. Crestea intr-o luna cat altii intr-un an.

Cand era destul de mare, puse sa-i faca un buzdugan de fier, il arunca in sus de despica bolta cerului, il prinse pe degetul cel mic si buzduganul se rupse-n doua. Atunci puse sa-i faca altul mai greu -il arunca in sus aproape de palatul de nori al lunii; cazand din nori, nu se rupse de degetul voinicului.

Atunci Fat-Frumos isi lua ziua buna de la parinti, ca sa se duca, sa se bata el singur cu ostile imparatului ce-l dusmanea pe tata-sau. Puse pe trupul sau imparatesc haine de pastor, camesa de borangic, tesuta in lacrimile mamei sal

“Basme Romania”

Trimite prietenilor tăi  |  Adaugă la favorite