Basme Romania: Basm Departe, departe... .......... sub castanii din via...

Basm

Departe, departe...

.......... sub castanii din via parasita. Mai multi copilasi, in camasi albe, ma inconjurasera. Stam pe pamantul cald, cu mainile sub cap, privind adancul cerului albastru, si povesteam.

O fetita imi sorbea cuvintele, dand intr-o parte si alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari si verzi...

Departe, departe, era odata un palat de marmura langa un lac adanc, limpede si linistit; si in lac tremura rasturnat palatul si gradina lui cu naramzi si portocali.

Si nici o lebada nu se lasa pe lac, nici o privighetoare nu canta in portocali. Nimic nu se auzea in curte, nimic in palat. Usile nu se deschideau. Portile curtii, totdeauna incuiate. Vantul nu batea pe-aici, oprit de cine stie cine, departe de aceste locuri in vesnica odihna.

Numai, hei, uneori, la miez de noapte, s-auzea pocnind in portile de stejar. Portile se deschideau tipand, ca si cum ar fi fost vii si le-ar fi batut cineva.

Cine batea in porti la miezul noptii? Cine deschidea portile la miezul noptii? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul noptii, speriat de niste lovituri infricosate, sarii in picioare.

O umbra intra pe portile inalte; si portile se inchisera in urma ei. Apoi auzii o usa trantindu-se, si alta, si alta, incet, mai incet, mai incet, pana nu stiu bine daca mai auzeam sau mi se parea.

A cui sa fie umbra?

Vreo stafie? Înauntru plange cineva... se roaga, a lesinat... nu se mai aude. E intuneric. Mi se bate inima. De n-ar fi stafie! Si ametii pe marginea lacului.

A doua zi ma desteptai. Soarele ardea. În lac tremura rasturnat palatul de marmura cu gradinile sale. Începui sa ma inchin, fericit ca era cald si lumina... Ma gandeam acasa si mi-era dor, mi-era dor de mama de nu mai puteam... Saraca, o fi crezand ca m-am inecat... si m-o fi plans... cat m-o fi plans, saraca...

O rupsei la fuga.

Ma uitai indarat; vazui palatul mic si fumuriu; apoi incepui sa-mi caut drumul cu ochii.

Eu stiam niste plopi inalti... asa venisem, din plop in plop.... unde sa fie? Ma uit in toate partile...nimic, nicaieri... Suisem niste dealuri... unde sa fie? Ma uit in toate partile... nimic, nicaieri.

M-am dus, m-am tot dus, pana cand palatul de marmura nu se mai vedea decat ca o jucarie de copii. Si am cautat, am cautat, doar de-oi gasi o carare umblata de picior omenesc, si nici o fasie de drum n-am intalnit.

Si cand mi se paru ca palatul se sterge de pe fata pamantului, o rupsei la fuga indarat, caci ce m-as fi facut in asa pustietate? Si de ce goneam, de ce palatul se ridica usor din gradinile fumurii.

Lacul e rosu ca sangele. Apune soarele. Ma rezemai de-o salcie scorburoasa si incepui sa ma gandesc. Mi-e foame. Ce sa mananc? Ma uitai in apa. Vazui pana in fund. În aer, nici o pasare, in apa, nici un peste.

Sa sar zidurile gradinii ca sa fur portocale? Daca m-oi intalni cu ea, cu umbra pe care o vazusem intrand, la miezul noptii, in curtea palatului? Si zidurile sunt asa de inalte... M-am incercat, dar mi-am intor

“Basme Romania”

Trimite prietenilor tăi  |  Adaugă la favorite