Balade Romania: Balada Kira Kiralina : În vadul Brailii, 'n scursul...

Balada

Kira Kiralina :

În vadul Brailii,
'n scursul Dunarii,
printre caicele,
mai in jos de schele,
'carca-mi-se ,-ncarca
doua-trei sandale,
noua galioane1).

Dar ce mi se-ncarca?
Fir si ibrisin
cu postav d-al bun.
Si cine le-ncarca?
Un arap buzat,
negru si ciudat,
cu solzi dupa cap
parca sunt de crap,
cu solzi mai pe burta
parca sunt de stiuca,
si cand imi stranuta,
cainii ca-ntarata.
Pana le-ncarca,
pana le umplea,
vin de unde bea?
Tot din Braila,
si de la Kira,
Kira Kiralina,
floare din gradina,
rumena calina,
fata Chitului
din Kara-ghiusele,
nume frumusele.
Dupa ce-mi tot bea,
pana se-ncalzea,
Arapu' ce-mi facea?
Pe Kira-mi privea
si mi-o-ndragostea,
din gura-i zicea:
— Kira, Kiralina,
floare din gradina,
rumena calina,
ia-ma tu pe mine
ca sa traiesti bine,
ca mi te-oi purta
oricum ti-o placea:
bine ti-o sedea!
Dar Kira-mi radea
si nici n-asculta,
de vin isi vedea.
Arapul buzat,
negru si ciudat,
iar vin mai cerea,
vin ca sa mai bea,
vin si pe Kira,
si iar o ruga,
si iar ii zicea:
— Kira, Kiralina,
floare din gradina,
rumena calina,
ia-ma tu pe mine,
de vrei sa fii bine;
ca io mi ti-oi face
braie
si marame,
roche
si naframe,
paftale
de aur
cu solzi
de balaur,
si haine
de aur
cu pene
de graur,
si te-oi dezmierda
ziua
si noaptea!
Dar Kira-mi radea
si nu-l asculta,
de casa-si vedea.
Arapul buzat,
negru si spurcat,
iar vin mai cerea,
vin ca sa mai bea,
vin si pe Kira;
si iar o privea,
si iar o ruga,
si iar ii zicea:
— Kira, Kiralina,
floare din gradina,
rumena calina,
haide-mi tu cu mine
de vrei sa fii bine;
ca io mi te-oi duce
'n tara arapeasca
sa se pomeneasca,
si io ti-oi asterne
trei randuri de perne:
asternutul tau,
parale marunte
pe sarma tesute,
coperisul tau,
galbeni venetici
care sunt mai mici,
d-o suta si cinci,
d-o suta cinci spre'ce,
sta inimii rece!
Kira tot radea,
nici ca-l asculta,
de treaba-si vedea.
Asa de-mi vedea,
Arapul buzat,
negru si ciudat,
cu solzi dupa cap
parca sunt de crap,
el se repezea,
mare, la Kira,
si mi-o-mbratisa
'n brate cu sila;
'n caic o ducea
si mi-o arunca,
sus, peste sandale
si pe bolozale2),
pe vraf de nafele3)
si de malotele.
Apoi mi-o lega
cu plete din cap
de varf de catarg,
si cu ea-mi pleca,
iute se ducea
taind Dunarea.
Iar, daca-mi pornea,
iar, daca-mi mergea
pan' se departa,
ciubuc aprindea,
langa ea venea
si iar o privea,
si iar ii vorbea,
si iar o ruga,
si mi-o saruta
pana-si adormea
in poala la ea.
Foaie s-o lalea,
mult ca nu trecea,
soare scapata,
cand iata sosea
si fratii
Kirii,
hotii
Brailii,
serpii
Dunarii.
Ei, daca sosea,
la poarta batea
si unul din trei
puisori de zmei
pe Kira striga,
din gura zicea:
— Kira, Kirioara,
Kira surioara,
Kira Kiralina,
floare din gradina,
rumena calina,
a neichii c

“Balade Romania”

Trimite prietenilor tăi  |  Adaugă la favorite