Vântul în radăPaşii tăi nu mai sânt pe colinecum îi...
Citat de Valeriu Armeanu despre poezie, ploaie, păcat, vechi, lacrimi, copii, soare, noapte, iubire, viață
Vântul în radă
Paşii tăi nu mai sânt pe coline
cum îi văzusem şi ieri,
îi cheamă
creuzetele marilor străzi,
plângând, poate,
îmi lipisem fluturi de boruri,
căci iarna fu mai blândă
în tot ce urzi.
Dacă nu suspine,
ce-au curs pe clanţe
şi pe uşile tale?
Dacă nu lacrimi,
aburii căror colinde
au îngheţat prin alcoave
şi pe ferestrele tale?
Şi încă mai ţin în palme
larma acelor copii
ce se jucau cu vântul în radă,
iar eu credeam că sânt îngeri
lângă meterezele flăcării
ce pâlpâie noaptea prin candeli.
Ai să vii spre seară,
ca o ploaie din vechi epidemii,
pe aorta blestemelor arse
şi-ai să-mi povesteşti
cum umblă sitarii vara
pe grinduri,
când li se coace soarele-n guşă.
Dar acolo e o răspântie,
unde braţele tale
fac din dragoste un regat,
acolo e o răspântie, cum spuneam,
ce împarte viaţa între păcat
şi paşi de egumen,
unde vântul se opreşte pe cruci
şi amiaza plesneşte,
ca un cap de scrumbie pe plită.
