Tată, nu o să ştii niciodată Suferinţa care mi-a cuprins...

Tată, nu o să ştii niciodată

Suferinţa care mi-a cuprins inima,

Pentru că nu te-am ascultat, în momentul când am simţit

Roţile maşinii tăind fără milă

În carnea piciorului meu.

Cum mă cărau spre casa vaduvei Morris

Puteam să văd în vale clădirea şcolii

De la care am chiulit pentru a mă căţăra pe trenurile în mers.

M-am rugat să trăiesc şi să apuc să-ţi cer iertare –

Apoi lacrimile tale, caldele cuvinte de comfort!

Din tristeţea consolatoare a acelei ore a crescut în mine o fericire infinită.

Ai fost înţelept să dăltuieşti în piatră pentru mine:

Scutit de răul ce va să vină.