Sultanica, desi bucata de debut, nu poarta stigmatele inerente. Maturitatea mijloacelor, mladierea limbii muntenesti, autenticitatea tablourilor si figurilor, surprind. Delavrancea nu descoperea o modalitate de expresie. El se regasise. Lucreaza acum febril. Aduna fise pentru o alta nuvela, pregateste - abia intors in tara - material pentru un volum. Dupa silueta grigoresciana a Sultanicai, el schiteaza peisajul intunecat al mahalalei Vitanului, cartierele noroioase si triste din preajma gradinei Icoanei, amintind, in liniile desenului, peisajul de la Filantropia al lui Luchian. Senzatia apasatoare a unei realitati vrajmase il urmareste pe Zobie, in Iancu Moroi, in Milogul, cu unele accente de un verism crud. Sfarsitul crancen al Colibei si al lui Miu, finalul atroce al sindrofiei din casa directorului din Ministerul Finantelor, deziluziile de adolescent ale Bursierului, drama ereditatii, in Liniste, mastile grotesti din Inainte de alegeri, noaptea de palestre din casa cinicului Candian si frumusetea intunecata a Sasei Malerian, agonia lui Hagi-Tudose, - figurile nuvelelor lui Delavrancea se vor decupate dintr-o lume a parazitilor, in mijlocul careia se zbate sufletul inca viu, inca necorupt cu totul, al lui Iorgu Cosmin. Viziunea sumbra a epicii lui Delavrancea (la care se va adauga cea hieratica, din tripticul dramatic) e profund realista. Mesajul ei (concentrat in lapidarul final la Parazitii) era rascolitor pentru epoca. El era deliberat, caci, inca inainte de a fi publicat primul sau volum, Delavrancea spunea intr-o scrisoare ca intentioneaza sa infiinteze documente vii din epoca noastra, care vor sluji istoricilor cand vor incerca sa faca tabloul societatii de azi.

Despre Barbu Stefanescu Delavrancea

“Mircea Zaciu, citat despre literatura”