Şi le-a cântat greierul pâna ce soarele s-a ridicat de...

Şi le-a cântat greierul pâna ce soarele s-a ridicat de câteva suliţi pe cer. Iar încalzindu-se grozav, cântareţul se rugă de iertare, să aţipească puţin. Şi se adăposti supt frunza unei rochiţa-rândunicii. Iar vacile-domnului se sculară, se ridicară pe firicelele de iarba dimprejurul culcuşului cinstitului cântaret şi, legănându-se uşor, începură să-i facă vânt, să doarmă în răcoare, cum se şi cuvenea unui mândru crai ce era.