Să presupunem că nu există nimic, doar stupul: Că există...

Să presupunem că nu există nimic, doar stupul:

Că există trântori şi albine lucrătoare,

Şi regine, şi nimic mai mult decât strângerea mierii –

(Lucruri materiale, ca de altfel cultura şi înţelepciunea) –

Pentru generaţiile care vin, generaţia prezentă nu a trăit vreodată,

Destul că roiesc în aerul însorit al tinereţii,

Fortificându-şi aripile din ceea ce a fost deja adunat şi pus la păstrare –

Şi, gustând, în drumul către prisacă,

Prin pajiştea de trifoi, darul delicat al trecerii în alt anotimp.

Presupune toate acestea şi mai presupune adevărul:

Că destinul omului este mai presus

Decât destinul stupului;

Iar tu trebuie să porţi povara vieţii,

Ca şi imperativul impuls al spiritului tău în exces.

Da, îţi spun să trăieşti totul ca un zeu,

Sigur de viaţa eternă –

Chiar dacă ai dubii,

Să trăieşti în acest fel.

Şi dacă asta nu-l va face pe Dumnezeu mândru de tine,

Atunci nu există Dumnezeu, ci doar gravitaţie –