Psalm

Privirea Ta, Parinte, e limpede si grea
O simt ca pe o umbra de fulg pe pleoapa mea.
Povara ei intreaga de-as fi putut-o duce
As fi urcat Golgota, ca Fiul tau cu-o cruce.
Dar eu, asinul clipei, venit din zari de fum
Abia mai duc samarul pacatelor pe drum.
Daor lui i-a dat in duh vapaia si putinta
De-a preschimba-n iubire si slava suferinta.
Raza privirii Tale, in veci nemasurata
Nu au ranit-o spinii si cuiul niciodata.
Si totusi, Doamne Sfinte, noi, robii-am presupus
Ca s-a umplut de lacrimi cand Te-a strigat Isus.

“Breb Nicolae Popescu, citat despre religie”