Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi, totdeauna pe...

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi,

totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna,

îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu,

totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte,

hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi,

totdeauna ca în prima noapte a lumii

şi totdeauna vorbind despre sfârşitul iubirii,

totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare

şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii

fără să ştim dacă mâine vom mai fi împreună,

totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă,

totdeauna despărţirile,

totdeauna dragostea ameninţată de alţii

şi de noi înşine,

totdeauna sub acest soare negru

care ne luminează, când se ating, mâinile,

totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre

vor ajunge la capătul dragostei noastre

şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim

dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,