Mă străduiam să nu ţip. Ştiam că s-ar putea să se...

Mă străduiam să nu ţip. Ştiam că s-ar putea să se oprească dacă Tip, dar pentru că ştiam şi că îşi doreşte să mă audă cum ţip, mă abţineam. Deşi rămâneam tăcut, îmi curgeau lacrimile. După o vreme totul a devenit un vârtej, un talmeş-balmeş, şi nu mai exista decât posibilitatea fatală de-a rămâne acolo pe vecie. În sfârşit, ca şi cum ceva s-ar fi pus în funcţiune, am început să suspin, înghiţind şi înecându-mă cu flegma sărată care mi se scurgea pe gâtlej. S-a oprit.