Mă simt iubită pentru mine însămi, pentru sinele meu...

Mă simt iubită pentru mine însămi, pentru sinele meu interior, pentru fiecare cuvânt pe care-l scriu, pentru timidităţile, tristeţile, luptele, defectele, fragilităţile mele. În fiecare zi spun că nu-l pot iubi mai mult şi în fiecare zi descopăr în mine mai multă dragoste pentru el. Ce pot să fac cu fericirea mea? Cum pot s-o păstrez? Îmi vine să îngenunchez pe când cade asupra mea precum ploaia, să-i adun stropii în dantelă şi mătase şi să-i lipesc din nou de mine.