Mă numeau sleampătul, bătutul în cap, Pentru că fraţii...

Mă numeau sleampătul, bătutul în cap,

Pentru că fraţii mei erau puternici şi frumoşi,

În vreme ce eu, copilul din urmă al unor părinţi îmbătrâniţi,

Moştenisem doar firimituri din fosta lor putere, acum secătuită.

Dar ei, fraţii mei, au fost devastaţi

De furiile cărnii, pe care eu nu le cunoşteam,

Măcinaţi de activităţile necesităţii imediate, pe care eu nu le cunoşteam

Mâncaţi de pofte mereu mai mari, pe care eu nu le cunoşteam –

Şi asta în pofida faptului că îşi făcuseră un nume şi stăpâneau averi.

Apoi, eu, cel slab, bătutul în cap,

Zăbovind într-un micuţ colţ de viaţă,

Am avut o viziune şi, prin mine, fără să o ştie,

Mulţi au trăit acea revelaţie;

Astfel, a ţâşnit un copac

Din mine, grăuntele de muştar.