Mă gândesc la tinereţea pe care am trăit-o în...

Mă gândesc la tinereţea pe care am trăit-o în Cehoslovacia. Scăpaţi de seducţia de primă instanţă a comunismului, simţeam fiecare pas mărunt îndreptat împotriva doctrinei oficiale drept un act de curaj. Protestam împotriva persecuţiei credincioşilor, apăram arta modernă proscrisă, contestam tâmpenia propagandei, criticam dependenţa noastră faţă de Rusia. Făcând toate acestea, riscam ceva, nu mare lucru, dar riscam totuşi, iar acest pericol (mic) ne dădea o plăcută satisfacţie morală. Într-o zi, mi-a venit o idee cumplită: nu cumva memoriile noastre erau dictate nu de o libertate interioară, nu de curaj, ci de dorinţa de a fi pe placul celuilalt tribunal care, din umbră, îşi pregătea deja şedinţele de judecată?