La Vereşti, ca şi în toată această parte a Transilvaniei,...

Citat de Jules Verne despre țigani, împrumut, obiceiuri, autoritate, religie, milă, vorbire, copii, limbă, adevăr

La Vereşti, ca şi în toată această parte a Transilvaniei, nu se vorbeşte nici germana, nici maghiara, ci româna – până şi printre cele câteva sălaşe de ţigani, stabili mai degrabă decât nomazi, prin feluritele sate ale comitatului. Aceşti străini adoptă limba ţinutului, aşa cum îi împrumută şi religia. Cu colibele lor, barăci cu acoperiş ţuguiat, cu legiunile lor de copii, cei din Vereşti alcătuiesc – sub autoritatea unui bulibaşă – un fel de mic clan, deosebit prin obiceiuri şi traiul regulat de cele ale neamurilor rătăcind de-a lungul Europei. Au adoptat până şi ritul ortodox, supunându-se religiei creştinilor în mijlocul cărora s-au oploşit. Într-adevăr, Vereştii au drept căpetenie religioasă un popă stabilit la Vulcan şi care deserveşte cele două sate, despărţite doar printr-o jumătate de milă.

Jules Verne
Citat de Jules Verne despre țigani, împrumut, obiceiuri, autoritate, religie, milă, vorbire, copii, limbă, adevăr.

Castelul din Carpaţi

Jules Verne

Jules Verne 1828 - 1905, scriitor francez

Numit(ă) și: Jules Gabriel Verne.
S-a născut pe: 08 feb 1828.
S-a stins din viaţa în data de 24 mar 1905, la vârsta de 77 ani.
Evaluați acest citat:
Generează un alt cod=