Faust: Nu-ţi fie teamă c-o să rup această învoială....

Faust: Nu-ţi fie teamă c-o să rup această învoială. Se-ndreaptă-ntreaga-mi străduinţă cu putereTocmai spre ceea ce promit. Cuvântu-i spus. M-am căţărat puţin prea sus. Prin rangul tău mi-e locul. Ce durere! Marele duh - dispreţ cules-am de la el! Natura - porţile mi le-a închis în faţă! Firul gândirii-i rupt, în ceaţă. Ştiinţele îmi pricinuiesc profundă greaţă. Să potolim prin văile simţirii, Arzânde, toate patimile firii. Şi rând pe rând, din învelişul lor de vraje, Minunile să le desfacem, drage. Să ne zvârlim în timp, în freamătu-i, cu dor, În rostogolul întâmplărilor! Să se perinde, cum se poate, Durere şi plăceri, de toate, Succese şi căderi, cum soarta vine; Adevăratul om nu stă degeaba.