Eu n-am uitat-o încă, în marginea cetăţii, Căsuţa noastră...

Eu n-am uitat-o încă, în marginea cetăţii,

Căsuţa noastră albă, sălaş al singurătăţii,

Pomona ei de ipsos şi Venera-nvechită,

Ferindu-şi după ramuri făptura-i dezgolită;

Nici soarele, spre seară, în mantie superbă,

Părând - un ochi la pândă în cerul curios -

Că ne contemplă prânzul tăcut şi tacticos

Şi răspândind frumoase reflexe de făclii

Pe masa-ne frugală şi peste draperii.