Două curente s-au precizat în sânul acestei comisii:...

Citat de Ioan Petru Culianu despre credință, minune, lume, diavol, sfârșit, siguranță, vorbire, dumnezeu

Două curente s-au precizat în sânul acestei comisii: curentul novator, reprezentat de episcopii din Lumea a Treia şi de câţiva episcopi din Sidolia, care vedea în Tozgrec o manifestare a Sfântului Duh în lumea prezentă; şi curentul conservator, alcătuit de majoritatea episcopilor din Lumea Veche şi din Anti-Lume, care, ţinând seama de faptul că Dumnezeu şi-a interzis sie însuşi să intervină vreodată în treburile lumii, nu putea să-l considere pe Tozgrec decât ca reprezentant al Diavolului, Principe al acestei Lumi, sau ca Diavolul în persoană. Dat fiind că în credinţele originare ale epistofelicilor se vorbeşte că sfârşitul lumii va fi precedat de venirea Anticristului, o figură capabilă de toate minunile, cea mai mare parte a conservatorilor a căzut de acord că Tozgrec era cu siguranţă Anticristul. După îndelungi dezbateri, conservatorii au avut câştig de cauză, iar Tozgrec, care nu putea fi excomunicat fiindcă nu aparţinea Institutului, a fost anatemizat după toate regulile.

Ioan Petru Culianu
Citat de Ioan Petru Culianu despre credință, minune, lume, diavol, sfârșit, siguranță, vorbire, dumnezeu.

Pergamentul diafan

Ioan Petru Culianu

Ioan Petru Culianu 1950 - 1991, prozator, eseist roman

S-a născut pe: 05 jan 1950.
S-a stins din viaţa în data de 21 may 1991, la vârsta de 41 ani.
Evaluați acest citat:
Generează un alt cod=