Domniţa din basmul acelei cetăţi într-o zi m-a-ntrebat:...

Domniţa din basmul acelei cetăţi

într-o zi m-a-ntrebat:

Tu ştii - ah, tu nu ştii - cine-a fost Uta?

Amurg, mult mai vechi decât zilnicul soare apune,

sporea peste turnuri şi-n preajma bisericii negre.

Tu ştii - ah, tu nu ştii! Cum nu aş şti pe trecuta

domniţă, cealaltă, din slava evului mediu?

Tovarăşa umbrelor astăzi, vie cândva!

Printre armuri, prin surele ganguri

mândră şi albă trăia,

lângă scutul seniorului, Uta.

Caldă şi castă, sub arătările inului,

minunea fiinţei se apăra.

Dar zâmbetul ei otrăvea toate văile Rinului.

Numai când spicul lega

ea-n anotimp din cetate ieşea.

Grea suferinţă era frumseţea ei pentru o ţară întreagă,

pentru ţara burgundă,

unde şi astăzi ea stă, chip de piatră

sub bolta rotundă.