În fiecare clipă realitatea mă izbeşte în faţă irealitatea rupe cuvinte din carnea mea bucăţi mari din poemele mele de dragoste atârnă pe gardurile femeilor din satul meu natal câinii fug cu colacii iluziilor mele nocturne în cozile lor mândre ca nişte steaguri la o manifestaţie anti-realitatea românească apoi se încaieră prin şanţurile haikuurilor mele de weekend dincolo de retina imaginaţiei fetele mari se joacă de-a v-aţi ascunselea cu sentimentele mele erotice de copil cu efect întârziat babele satului mă recunosc ca lider de necontestat
Şi eu eu ce fac
Cu poezia pe umăr ca o puşcă
iar vreau să vânez moartea căprioarei dintr-un foc