Marea majoritate a oamenilor nu-si dau seama ca a scrie este o arta, o meseria. Trebuie sa urmezi o perioada de ucenicie ca in orice alt domeniu.Citat de Katherine Anne Porter despre scris, artă, artă fotografică
Stareţul este acela care găzduieşte în sufletul său şi îmbrăţişează cu voinţa sa propriul tău suflet şi voinţa ta. Din clipa când şi-a ales un stareţ, omul renunţă la propria sa voinţă, încredinţându-i-o lui cu cea mai deplină supunere şi cu o...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski
Fără ucenicie, omul nu ştie nimic altceva decât să plângă.Citat de Michel Montaigne despre oameni, nimic
Atâtea stări de spirit, partide, idei, opinii, legi şi obiceiuri câte afli în lume, ne învaţă să le judecăm sănătos pe ale noastre şi ne învaţă judecata să îşi recunoască imperfecţiunea şi slăbiciunea ei firească, ceea ce nu e o ucenicie uşoară.Citat de Michel Montaigne
Socot tot ce am publicat până la romanul Întunecare dibuieli de ucenicie. N-am fost niciodată prea grăbit. Şi, mai ales, am avut oroare de literatură livrescă. Cred că un romancier trebuie mai întâi să trăiască viaţa, lăsând la o parte teoriile...Citat de Cezar Petrescu
Harul ieftin este harul care nu implică ucenicie, harul lipsit de cruce, harul fără de Hristos cel viu şi întrupat.DCitat de Dietrich Bonhoeffer
Trebuie să ne obişnuim să nu posedam nimic. În acest sens, am făcut o bună ucenicie în cei douăzeci şi cinci de ani petrecuţi prin hoteluri.Citat de Emil Cioran despre sens, nimic
N-am încetat niciodată să-l iubesc pe George. Viaţa ne-a învăţat că adevărata dragoste nu urmează decât după multe mistere, după o ucenicie răbdătoare, tandră şi dureroasă. Un bărbat ştie când îl iubeşte o femeie, mi-a spus el într-o zi aproape să...Citat de Martha Bibescu despre mister, iubire, bărbat, femeie, viață