Caută în citate: scena
196 citate
Am fost un copil liber, nazdravan, curios, mai degraba crescut de strada si de prieteni decat de familie dar sufletul si mintea mea de copil au memorat doar farmecul strazii si al jocurilor de pustani. Nici nu mai stiu cate roluri am jucat cu...
Citat de Gheorghe Dinica despre carieră, copii, curiozitate, farmec, familie, prietenie, zi de naștere, minte, suflet, lumeCea mai scumpă relaţie peste scenă este tăcerea, atunci când şi el, şi eu, şi dânşii, şi noi ne ţinem pentru o clipă respiraţia. Ce va să vină? În teatru există acest lucru primar. Construiesc un moment momind atenţia, sensibilitatea receptorului,...
Citat de Mircea Albulescu despre vinovăție, sensibilitate, atenție, relație, teatru, tăcere, zi de naștere, dorință, clipă, bineNoi, actorii, la fel ca şi presa sau radioteleviziunea, avem, de pe scenă sau de pe micul ecran, o mare menire în răspândirea graiului frumos şi, mai ales, corect al poporului. Dar eu pornesc nu neapărat de la dicţie, deşi, nu neg, şi am căutat...
Citat de Radu Beligan despre vulgaritate, întâlniri, presă, teatru, dreptate, cuvânt, muncă, frumusețe, zi de naștereAm început să fac comedie pentru că era singura scenă pe care am găsit-o. Aveam ideea de a fi pur şi simplu pe scenă. A fost singurul lucru care m-a interesat, pe lângă nevoia de a învăţa meseria şi de a munci, de a fi alături de oameni în producţii.
Citat de Robin Williams despre muncă, comedie, nevoie, puritate, simplitate, învățătură, început, oameni




Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














