Relatia de constrangere este esenta puterii pervertite.Citat de Gabriel Liiceanu despre putere, limite, esențial
Relația fumător țigară: ea arde pentru el, el se stinge pentru ea.Citat de Nicolae Mareș despre fumători
Relaţia dintre stăpân şi sclav este bazată pe forţă şi, fiind astfel fundamentată, nu prezintă nicio garanţie pentru justiţie.Citat de Aristotel despre sclavie, justiție, forță
Relaţiile prieteneşti trivializează prietenia; ritualul - religia; poemul - poezia; creaţia - gândul lui Dumnezeu; şi tot aşa, realităţile amorului trivializează iubirea.Citat de Garabet Ibraileanu despre poezie, creație, religie, prietenie, iubire, dumnezeu
Relaţiilor lor cu conştiinţa şi cu refularea li se corelează problemele ulterioare, de primă importanţă în psihologie, cărora trebuie să li se amâne soluţia pînă în momentul în care se va ajunge, prin analiză, să se lămurească originea câtorva...Citat de Sigmund Freud despre origine, probleme, conștiință
Relaţiilor ideilor latente ale visului cu conştiinţa şi cu refularea li se corelează problemele ulterioare, de primă importanţă în psihologie, cărora trebuie să li se amâne soluţia pînă în momentul în care se va ajunge, prin analiză, să se...Citat de Sigmund Freud despre origine, probleme, conștiință
Relaţiile sunt precum Imperiul Roman – greu de pornit, incredibile în timpul prosperităţii epocii de aur şi insuportabile în timpul decăderii.Citat de Helen Keller despre timp
Relaţia armonioasă cu Dumnezeu este una de afecţiune totală, respect, ataşament, supunere şi simţire profundă la toate nivelurile fiinţei - conştient, subconştient şi supraconştient. Când între aceste niveluri se stabileşte un echilibru, eşti în...HCitat de Herbert Harris
Relaţiile armonioase sunt pozitive, încurajatoare, educative şi productive. Ele se traduc printr-o stare de sănătate, fericire, iubire, succes, prosperitate şi obţinerea de rezultate pozitive, dorite.HCitat de Herbert Harris
Relaţiile armonioase se bazează pe adevăr, cunoaştere, înţelegere, credinţă, curaj, încredere în sine şi respect.HCitat de Herbert Harris
Relaţia cu tine însuţi se concretizează în imaginea de sine pe care o adopţi - felul în care te simţi în propria piele.HCitat de Herbert Harris
Relaţia armonioasă care se statorniceşte între două persoane este aceea în care fiecare se poate susţine separat, în afara cuplului.HCitat de Herbert Harris despre cuplu
Relaţia armonioasă dintre tine şi lucruri este aceea în care lucrurile te servesc pe tine, nu tu pe ele; ele există întru folosul şi bucuria ta. Te poţi bucura de posesiunile materiale, dau nu le lăsa să-ţi controleze viaţa.HCitat de Herbert Harris
Relaţia dintre entuziasmul animat şi cel autentic este similară celei dintre magnetismul natural, proprietate a unui anumit minereu de fier extras din roci eruptive (magnetită) şi magnetismul indus artificial prin trecerea unui curent electric...HCitat de Herbert Harris
Relaţiile lui Tozgrec cu comerţul ar merita studiate atent. Ele infirmă opinia Şcolii de la Frankfurt, după care Tozgrec însuşi ar trebui să fie un fenomen comercial, dar arată limpede tendinţa de a-i transforma prezenţa în valoare de schimb. Nu...Citat de Ioan Petru Culianu
Relaţia dintre moralitate şi putere este una foarte subtilă. Pentru că, în cele din urmă, puterea fără moralitate nu mai este deloc putere.Citat de James Baldwin despre moralitate, putere
Relaţia cu sufletul pereche este o explorare a dinamicii egalităţii, a respectului şi încrederii reciproce. Este o relaţie matură şi iubitoare pe plan conştient.PCitat de Paul Ferrini