Caută în citate: precedat
20 citate
Eu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care...
Citat de Blaise Pascal despre determinare, eternitate, corp, univers, ignoranță, lume, moarte, suflet, timp, zi de naștereUn vânător trage un foc de armă într-o pădure, prada cade, iar el aleargă să o ridice. Dă cu cizma peste un muşuroi de furnici înalt de două picioare, le distruge acestora casa, le împrăştie până departe pe ele şi ouăle lor... Nici cele mai...
Citat de Stendhal despre vânători, obiecte, eternitate, distrugere, foc, acasă, casă, lucruri, moarte, viațăDouă curente s-au precizat în sânul acestei comisii: curentul novator, reprezentat de episcopii din Lumea a Treia şi de câţiva episcopi din Sidolia, care vedea în Tozgrec o manifestare a Sfântului Duh în lumea prezentă; şi curentul conservator,...
Citat de Ioan Petru Culianu despre lume, credință, minune, diavol, sfârșit, siguranță, vorbire, dumnezeuCeea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior. Acţiunile externe sunt un fel de fotografie a acţiunilor interne. Nu poţi fotografia ceea ce nu există. Este exclus să fii blând în exterior, dacă eşti crud în interior. Blândeţea...
Citat de Richard Bach despre artă fotografică, ipocrizie, iubire, cruzime, respect, povești, imposibil, copii
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 













