Prefer un caracter de aur unui caracter de bronz si unei energii de fier. E metalul mai nobil.Citat de Vasile Bogrea despre caracter
Oriîncotro te-i uita, vezi colori felurite ca un întins curcubeu, şi tabloul cel mai încântător farmecă vederea. Stânci prăpăstioase, munţi uriaşi, a căror vârfuri mângâie norii, păduri întunecoase, lunci înverzite, livezi mirositoare, văi...Citat de Nicolae Balcescu
Eminescu este pentru noi ceea ce este Goethe pentru germani; Shakespeare pentru englezi; Dante pentru italieni. El este geniul, în care s-au întâlnit, deopotrivă de ridicate, puterea de invenţiune cu aceea de refecţiune critică. În poezia şi proza...Citat de Constantin Rădulescu-Motru despre geniu, critică, critică literară, poezie, putere, viață
Mai mult decât această zi e amintirea zilei Ce şi-a turnat tiparul pentru năruire Şi din această formă n-o mai scoate nimeni. Mai mult decât pot să-mi aduc aminte Clipe şi ceasuri dragi răsfrânte-n minte Care-au topit metalul...Citat de Ion Murgeanu despre credință, amintire, minte, cer, clipă, bine
Gardul viu se unduia odată cu ei, continuându-se în depărtare, dincolo de două porţi impunătoare din fier forjat, care se iviră deodată în calea celor doi. Nici unul dintre ei nu se opri din mers; ridicară amândoi mâna stângă, ca într-un fel de...Citat de Joanne K. Rowling despre fum, moarte
Până sosi-va ceasul de galben asfinţit Nu-mi voi putea lua ochii De la impunătorul tigru de Bengal. De colo-colo umblă pe hărăzitu-i drum Şi nici nu bănuieşte Că gratiile-s închisoarea lui. Veni-vor după-aceea şi ceilalţi tigri:...Citat de Jorge Luis Borges despre noapte, foc, umbră, ochi, lumină
Îmi place lemnul. Are miros, are viaţă şi are istorie. Îţi spune o poveste. Ce poveste îţi poate spune metalul? Mă uit la masa de lemn la care sunt şi mă gândesc câte păsări s-or fi odihnit pe copacul din care e făcută? Şi câte cântece o fi...Citat de Oana Pellea despre povești, istorie, viață
Don Siempre (declamativ): Argint viu, împerecheat cu sulf animal! În vara femeii, totul e rotund şi fierbinte! Coapsele şi sânii dau în pârg! Ce invitaţie la jaf! Nevoie de continuitate, sete de păcat! Dar apa regală spală totul! Numai sămânţa...Citat de Valeriu Butulescu despre suflet, păcat, animale, soare, iubire, apă, cer, nevoie, bine
Să nu-ţi laşi mintea şi imaginaţia să lâncezească, să nu laşi rugina să-ţi mătuiască metalul lucios al entuziasmelor şi al trăirilor.Citat de Zoltan Terner