Lingusitorul nu se respecta nici pe sine, nu respecta nici pe altii.Citat de Jean de La Bruyère despre lingușire
Linguşitorii se înghesuie în jurul celor aflaţi la putere precum muştele la miere.Citat de George Budoi despre putere
Linguşitorul este cel ce spune, fără să le gândească, lucruri pe care cel linguşit le gândeşte, fără să le spună.Citat de Giovanni Papini despre lucruri
Omul uman ar trebui sa se schimbe in Omul spiritual si implicit, sacerdotal. Orice am spune Omul este lasat pe aceasta lume nu in calitate de fiinta perfida sau lasa, si nici de fiinta lingusitoare sau meschina cu el, cu societatea sa si mai apoi...Citat de Sorin Cerin despre ființă, lingușire, societate, oameni, calitate, univers, naștere, moarte, lume
Există suflete, ca să zic aşa, tocite de suferinţă, care toată viaţa lor au fost încercate, care au îndurat nespus de multe dureri mari şi mici, precum şi nesfârşite necazuri, aşa încât au ajuns să nu se mai mire de nimic, nici măcar de o...Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre lingușire, neprevăzut, adolescență, dezastru, tristețe, durere, suflet, suferință, uitare, oameni
Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase.Citat de Aesop despre lingușire, sărăcie, oameni
O, frumuseţe, recunoaşte-te în iubire, nu în imaginea linguşitoare a oglinzii tale!Citat de Rabindranath Tagore despre lingușire, frumusețe, iubire
Prietenul e cu totul altceva decât linguşitorul. Prietenul participă afectiv alături de tine la neplăceri şi nenorociri, te ajută când eşti nedreptăţit, pe câtă vreme linguşitorul fuge când vede că lucrurile nu stau bine şi se reîntoarce odată cu...Citat de Torquato Tasso despre nedreptate, noroc, vreme, bine
Orice lingusitor traieste pe cheltuiala cui il asculta.Citat de Jean de La Fontaine despre imperfecțiuni umane, lingușire
Laudele deschid cetatea sufletului, lingusirea e coruptie tolerata.Citat de Valeriu Butulescu despre laudă, corupţie, lingușire, suflet
Lingușirea este o monedă falsă, care n-are circulație decât datorita vanității noastre.Citat de François de la Rochefoucauld despre lingușire
Lingusirea este plata anticipata a tradarii care ti se pregateste.Citat de Nicolae Iorga despre lingușire
Amorul propriu este cel mai mare dintre toti lingusitorii.Citat de François de la Rochefoucauld despre iubire
Arata-mi toate greselile, ca de la om la om, pot sa rezist la orice, exceptand lingusirea.Citat de George Bernard Shaw despre imperfecțiuni umane, lingușire, greșeală
Nimic pe lume nu-i mai greu ca sinceritatea si mai usor ca lingusirea.Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre opinie, lingușire, sinceritate, lume, nimic