Caută în citate: intrupare
10 citate
Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este, intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile,...
Citat de Mircea Eliade despre literatură, cer, pământ, melancolie, durere, națiune, apă, somn, geniu, poeți
Tu eşti parte din existenţa mea, o parte din mine. Ai fost în fiecare replică pe care am citit-o. Ai fost în fiecare perspectivă pe care am văzut-o vreodată, pe râu, pe velele navelor, în mlaştini, în nori, în lumină, în întuneric, în vânt, în...
Citat de Charles Dickens despre viziune, speranță, întuneric, zi de naștere, existență, minte, lumină, rău
Frumosul este ideal, iar idealul, al nostru sau al Europei civilizate, este departe de-a fi elaborat. Nu există pe lume decât o singură formulă pozitiv frumoasă: Cristos, în aşa fel încât manifestarea acestei figuri incomensurabil de frumoase...
Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre ideal, frumusețe, secret, consecințe, râs, sens, lumină, lume
Nu eşti tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire; Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am iubit, Ai fost numai întruparea unei clipe ce-n neştire Mişcă sufletul şi-l leagă de un dor nemărginit. Şi dacă a fost durere şi dacă...
Citat de Veronica Micle despre vinovăție, tristețe, suflet, dor, durere, zi de naștere, clipă, iubire
Mircea Eliade este cea mai integrală (şi servilă) întrupare a gidismului în literatura noastră. După André Gide, sensul artei fiind cunoaşterea (înţelege instruirea de esenţe pe cale mitologică), un artist e cu atât mai adânc, cu cât trăieşte mai...
Citat de George Calinescu despre probleme, artiști, prezent, sens, cunoaștere, literatură, morală, experiență, istorie