Caută în citate: intrupa
42 citate




Eminescu a fost un Fat-Frumos al unor mari principii si idealuri, ivit direct din povestile si basmele noastre. El s-a intrupat din lumea satului autohton, din murmurul izvoarelor si din freamatul codrilor, din mireasma florilor de tei, din...
ICitat de Ion Segarceanu despre poezie, scris, identitate, critică literară, principiu, farmec, creație, istorie, cărți, frumusețe

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este, intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile,...
Citat de Mircea Eliade despre literatură, cer, pământ, melancolie, durere, națiune, apă, somn, geniu, poețiTu eşti parte din existenţa mea, o parte din mine. Ai fost în fiecare replică pe care am citit-o. Ai fost în fiecare perspectivă pe care am văzut-o vreodată, pe râu, pe velele navelor, în mlaştini, în nori, în lumină, în întuneric, în vânt, în...
Citat de Charles Dickens despre viziune, speranță, întuneric, zi de naștere, existență, minte, lumină, răuFrumosul este ideal, iar idealul, al nostru sau al Europei civilizate, este departe de-a fi elaborat. Nu există pe lume decât o singură formulă pozitiv frumoasă: Cristos, în aşa fel încât manifestarea acestei figuri incomensurabil de frumoase...
Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre minune, ideal, frumusețe, secret, consecințe, râs, sens, lumină, lumeNu eşti tu acela care mi-ai dat inimei mâhnire; Nu te măguli cu gândul că te-am plâns sau te-am iubit, Ai fost numai întruparea unei clipe ce-n neştire Mişcă sufletul şi-l leagă de un dor nemărginit. Şi dacă a fost durere şi dacă...
Citat de Veronica Micle despre vinovăție, tristețe, suflet, dor, durere, zi de naștere, clipă, iubire
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














