Caută în citate: fara prietenie nu se poate tra
105 citate
Nu se trăieşte fiecare clipă în gravitate şi de aceea o prietenie presupune deopotrivă un anumit cod al bucuriei extras din prelucrarea comică a lumii. Nu e uşor să obţii un asemenea cod. El presupune, iarăşi, o ajustare a punctelor de vedere...
Citat de Gabriel Liiceanu despre râs, prietenie, coincidenţă, lume, esențial, lucruri, clipă, iubirePrietenia dintre tineri pare să-şi aibă sursa în plăcere, pentru că, trăind sub dominaţia pasiunii, ei urmăresc înainte de orice plăcerea prezentă şi personală. Dar, o dată cu vârsta, şi lucrurile ce la plac devin altele. De aceea, prieteniile...
Citat de Aristotel despre plăcere, prietenie, viteză, sentimente, obiecte, tinerețe, pasiune, vârstă, lucruri, timpDe la apariţia ştiinţei moderne, omenirea a trăit de pe urma eforturilor conjugate ale ştiinţei şi spiritualităţii, socotite drept două surse importante ale cunoaşterii şi bunăstării. Uneori, relaţia a fost strânsă – un fel de prietenie –, în...
TCitat de Tenzin Gyatso despre oameni, posibilitate, prietenie, ajutor, știință, vreme, suflet, zi de naștere
Demult am tot vrut să-ţi scriu, într-una din acele seri după o ieşire cu prietenii când simţi că lumea e a ta. Am vrut să-ţi aştern la picioare fericirea pe care o simte cuceritorul, aşa cum se întâmpla pe vremea Regelui Soare. Numai că de fiecare...
Citat de Jean-Paul Sartre despre prietenie, plăcere, iubire, vreme, scris, soare, dorință, putere, fericire, lume
Domnul Albert a formulat, încă de la sosirea mea, un proiect a cărui realizare nu mi se pare imposibilă. Anume, el vrea să adune de la prieteni buni, care să contribuie fiecare numai cu 1 ducat pe lună, ceea ce ar face 10 ducaţi lunar, mai precis...
Citat de Wolfgang Amadeus Mozart despre idee, prietenie, realitate, lună, simplitate, zi de naștere, bine, viață
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 













