Doctorii transpiră, încercând să reducă din optimismul nebunilor.Citat de Valeriu Butulescu despre medicină, optimism
Doctorul mi-a spus ca mai am de trait sase luni, dar in momentul in care nu am putut plati nota de plata, mi-a mai dat sase luni de trait.Citat de Walter John Matthau despre umor
Doctorina fericirii e doctrina miscarii care cuprinde intregul univers. Scopul ei este crearea pe pamant a erei de aur, in care numai adoratorii aurului isi pierd sensul vietii lor.Citat de Janos Bolyai despre fericire, scop, univers, sens, pământ, viață
Doctorul veterinar mi-a atras atenţia că foarte puţini dintre porci au imunitate, în schimb aproape toţi cei care au imunitate sunt nişte porci.ICitat de Ion Cristofor despre politică, atenție
Doctorul nu are ce să-i facă celui muşcat de şarpe; nu-i rămâne decât să-şi ardă rana.Citat de Alfred de Musset
Doctorul Fergusson intră în mijlocul unui ropot de aplauze, de altfel câtuşi de puţin mişcat. Era un bărbat de vreo patruzeci de ani, de statură şi de constituţie obişnuită, temperamentul lui sângeros se dădea de gol printr-o coloraţie închisă a...Citat de Jules Verne
Doctorii - oameni fericiţi. Succesele lor strălucesc în soare, iar greşelile lor sunt îngropate.Citat de Michel Montaigne despre succes, greșeală, fericire, soare, oameni
Doctorul trebuie să-şi întâmpine pacientul în chip plăcut, vesel şi agreabil.Citat de Michel Montaigne
Doctorii vor fi mult mai răspunzători pentru vieţile luate pe cealaltă lume chiar decât noi, generalii.Citat de Napoleon Bonaparte
Doctorii prescriu medicamente despre care ştiu foarte puţin ca să vindece boli despre care ştiu şi mai puţin, ale unor fiinţe omeneşti despre care nu ştiu nimic.Citat de François-Marie Arouet de Voltaire
Doctoria prelungeşte viaţa, dar moartea răpeşte şi pe doctor.Citat de William Shakespeare despre moarte, viață
Doctor se crede, -n epigramă, Pe alţii vrând să-i facă bine, Dar câteodată, bag de seamă, Mai uită de-a privi spre sine.NCitat de Nicolae Dragos despre epigramă, uitare, bine
Doctorul i-a spus odată Să nu bea prea mult lichid: El l-a ascultat îndată Şi de-atuncea bea... solid.Citat de Radu D. Rosetti despre băutură, români
Doctorul: A dat foc la spitalul de nebuni. Vă puteţi imagina? Odată cu pacienţii a ars întregul personal, alcătuit, în cea mai mare parte, din oameni normali.Citat de Valeriu Butulescu despre nebunie, foc, oameni
Doctorul: Sunt nerăbdător să aflu unde se termină nebunia şi începe răul.Citat de Woody Allen despre nebunie, umbră, rău
Doctorul: Alvy, de ce eşti trist? Mama lui Alvy: Spune-i doctorului de ce. (Micul Alvy se aşează, e cu capul în pământ; mama răspunde în locul lui. ) E din cauza a ceva ce a citit. Doctorul: Ceva ce a citit, ziceţi? Alvy, la 9 ani (cu...Citat de Woody Allen despre univers, mamă, pământ, tristețe, uitare, timp, lume
Mary Wilke: Nu mă mai psihanaliza, plătesc un doctor pentru asta. Isaac Davis: Poftim? Ăla e doctor? Nu ţi se pare dubios faptul că te sună la trei dimineaţa şi plânge la telefon? Isaac Davis: OK, e nonconformist. Dar e şi un doctor foarte...Citat de Woody Allen despre probleme, bine