Complicitatea intelectualilor cu un regim despotic sau cu un regim corupt este infinit mai condamnabilă decât faptul că oamenii simpli tolerează sau se supun unui astfel de regim.GCitat de George Budoi despre corupţie, infinit, oameni
Destinul colectiv este complicitatea dintre cei care si-au concesionat libertatea si cel care a preluat-o pentru a se defini pe sine si pentru a-i defini pe totii.Citat de Gabriel Liiceanu despre destin, limite, libertate
Să te crezi cunoscut de Dumnezeu, să-i cauţi complicitatea şi adulaţia, să dispreţuieşti toate părerile favorabile în afară de ale sale - câtă înfumurare şi câtă forţă! Numai religia ne poate mulţumi din plin atât bunele cât şi relele înclinări.Citat de Emil Cioran despre cădere, glorie, religie, dorință, forță, timp, dumnezeu
Există îndrăgostiri fulgerătoare care nu sunt urmate de complicitatea de spirit. Vai de amanţii care nu au la îndemână decât sexul spre a se cunoaşte!Citat de Pascal Bruckner
Până acum, toate motoarele au mers cu complicitatea gravitaţiei, iar acum s-a găsit un nebun care a inventat un motor care foloseşte gravitaţia.PCitat de Patrick White
Succesul răului se bazează pe pasivitatea celor buni. Uneori, chiar pe complicitatea lor.Citat de Valeriu Butulescu despre succes
Actoria este munca a doi oameni - e posibilă doar când ai complicitatea, ajutorul, chiar manipularea, unui regizor.Citat de Victoria Abril despre ajutor, muncă, oameni