Tata, dacă nu-i disprețuiai darul, Cain nu ajungea criminal.Citat de Valeriu Butulescu despre infractori, cadouri, bucurie
Invidia și speranța, nu ajungi departe cu aceste mici rozătoare închise în colivia inimiiCitat de Valeriu Butulescu despre invidie, speranță
E o artă să scrii în fiecare zi fără să ajungi ziarist.Citat de Valeriu Butulescu despre artă, scris, artă fotografică
Cu asemenea șolduri, acum zece milenii putea ajunge zeița fecundității.Citat de Valeriu Butulescu despre ironie, umor
Unii oameni sunt ca aurul, neavând valoare de întrebuințare, ajung însemne ale valorii.Citat de Valeriu Butulescu despre oameni, valoare
Opera nu poate fi vulgarizată în scoală, decât dacă autorul are ghinionul să ajungă clasic.Citat de Vasile Ghica despre ghinion, școală
Poate ajungeam cu toții sfinți, dacă păcatul ar fi avut gustul chininei.Citat de Vasile Ghica despre păcat, sfinți
Și-a imaginat, oare, natura, că în numai câteva decenii va ajunge zdrențe.Citat de Vasile Ghica despre natură
Cu trecerea anilor, ajungi să crezi că tinerețea nu a fost decât o frivolitate.Citat de Vasile Ghica despre timp, tinerețe
Nu e exclus ca pământul să ajungă o lacrimă în mărime naturală, așa cum se vede din cosmos.Citat de Vasile Ghica despre pământ, lacrimi
Nu poți să ajungi filozof, dacă nu știi să pui oftatul în ecuație.Citat de Vasile Ghica despre filozofie