Consider că este o cauză suficientă aceea căreia nu-i lipseşte nimic din ceea ce este necesar pentru producerea efectului. O asemenea cauză este şi o cauză necesară căci, dacă ar fi posibil ca o cauză suficientă să nu producă efectul, atunci i-ar...Citat de Thomas Hobbes despre necesitate, imposibil, posibilitate, nimic
Existenţa morţii ne obligă fie să renunţăm în mod voluntar la viaţă, fie să transformăm viaţa noastră în aşa mod, încât să-i conferim un sens pe care moartea să nu-l mai poată răpi.Citat de Albert Camus despre moarte, sens, existență, viață
Acţiunea e cu adevărat acţiune numai în măsura în care este voluntară.Citat de Benedetto Croce despre acțiune, măsură, adevăr
Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă.Citat de Camil Petrescu despre noapte, iubire, război, început
Ca voluntari, de multe ori ne sunt acordate lucrurile care chiar mai merită recunoştinţa noastră.Citat de Cynthia Ozick despre recunoștința
Cel mai înalt act de voluntariat, de slujire, de iubire, de respect este prietenia.Citat de Dan Surducan
Abstinenţa voluntară sau forţată, proiectând individul - în acelaşi timp - mai sus şi mai jos de Specie, face din el un amestec de sfânt şi imbecil care ne pune pe gânduri şi ne consternează. De aici - ura echivocă pe care o simţim faţă de...Citat de Emil Cioran
Libertatea nu e niciodată oferită în mod voluntar de către opresor. Ea trebuie cerută cu insistenţă de către cel oprimat.Citat de Martin Luther King Jr. despre libertate
A împărţi cu altul trebuie să fie un mod de viaţă, nu un edict impus de guvern. A împărţi cu altul trebuie să fie un gest voluntar, nu forţat.Citat de Neale Donald Walsch despre guvernare, conversație, dumnezeu, viață
Toată viaţa m-am gândit la dragoste ca la o formă de sclavie voluntară. Ei bine, lucrul ăsta este o minciună: libertatea există atunci când dragostea este prezentă. Persoana care se dăruieşte pe de-a întregul, persona care se simte cea mai liberă,...Citat de Paulo Coelho despre sclavie, iubire, cadouri, minciună, libertate, suflet, bine, viață
ONU este laboratorul încercărilor de multiplicare a polilor de putere şi spaţiul de rezistenţă faţă de asaltul voluntarismului unilateral.Citat de Petru Dumitriu despre voință, putere, față