Caută în citate: singuri
247 citate
Omul in viata sa e legat de casa in care locuieste, iar mintea lui tinde spre mai mult, sufletul ramanand in umbra. Cartea e binevenita, deoarece traim intr-un secol zbuciumat, cand lumea se duce in hau si in goana dupa bani isi pierde sufletul....
Citat de Ion Diordiev despre dumnezeu, suflet, oameni, pământ, rai, univers, iubire, naștere, cărți, lume
Când ninge mai mult de o zi Când ninge mai mult de o zise spune că Îngerul plânge în cer. Când ninge mai mult de o zise spune că Îngerul plânge şi tace, pământul miroase a floare de mărşi Îngerul faţa spre tine-şi întoarce! Şi uită Poetul de...
Citat de Ozolin Duşa despre uitare, povești, acasă, pământ, cer, căsătorie, poezie, poeți, schimbare, tăcere
Două rude îndepărtate, doi prieteni, două cunoştinţe vagi se pot revedea oricând, dar între doi îndrăgostiţi totul s-a terminat. Te-a interesat cel mai mic eveniment din viaţa celuilalt, ai suferit sau te-ai bucurat împreună, ţi-ai făcut 1000 de...
Citat de Anton Holban despre emoții, evenimente, suferință, iubire, boală, prietenie, valoare, început, nimic, viață
Iubirea este asemănătoare unui act creator, în timp ce a fi obiect al iubirii seamănă cu o stare pasivă. Prin urmare, cei care deţin superioritatea în acţiune sunt şi cei animaţi de iubire şi de sentimente amicale. În sfârşit, toţi oamenii iubesc...
Citat de Aristotel despre iubire, copii, bogăție, consecințe, sentimente, acțiune, suferință, sfârșit, timp, oameni