Caută în citate: sili
105 citate
Pentru unii, fericirea e o senzaţie atât de neobişnuită, încât, în clipa când ajung s-o cunoască se neliniştesc; noua lor stare îi pune pe gânduri; nimic asemănător în trecutul lor: e prima oară când părăsesc confortul nenorocirii. O lumină...
Citat de Emil Cioran despre neprevăzut, fericire, tentație, tristețe, greșeală, trecut, cugetare, clipă, lumină, nimic
Singurul lucru de care sunt mândru că l-am descoperit foarte devreme, înainte de douăzeci şi unu de ani, e că nu trebuie să procreezi. De aici mi se trage groaza de căsătorie, de familie şi de toate convenţiile sociale. E o crimă să-ţi transmiţi...
Citat de Emil Cioran despre boală, suferință, mândrie, căsătorie, familie, crimă, infractori, milă, cuvânt, viață
Pentru mine, inspiraţia începe să-şi precizeze existenţa într-un fel de febră dulce, pe care o simt nelămurit... şi care a devenit o stare aproape permanentă... Trebuie să lucrezi ani întregi şi de multe ori după ce ai isprăvit lucrarea eşti silit...
Citat de George Enescu despre sacrificiu, inspirație, perfecţiune, milă, existență, bunul simț, simț, artă, artă fotografică
Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor şi chiar destul de conştiincios. La patru ani ştiam să citesc, să scriu, să adun şi să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învăţătura şi aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de...
Citat de George Enescu despre vulgaritate, jocuri, copii, merit, frică, învățătură, timp, viață, față, bine
În timpul revoluţiei florilor, Jormania avea un aer de tinereţe. Femeile procreau fără nici o constrângere, spre a înlocui cele şase milioane de victime ale zorabilor, ale ciumei şi ale luptelor intestine. Economia Jormaniei, în lipsa indicaţiilor...
Citat de Ioan Petru Culianu despre țărani, victime, economie, față, zâmbet, tinerețe, păcat, aer, țară, război
Deveni din ce în ce mai limpede că discursul lui Tozgrec la schimbarea mileniului nu conţinuse ameninţări zadarnice. Jocul Adevărului intrase de acum în lume, fără ca prin aceasta omenirea să devină mai bună. Obligaţia colectivă şi individuală de...
Citat de Ioan Petru Culianu despre bancheri, adevăr, dezastru, afacere, țară, secret, schimbare, minciună, oameni, jocuri
Nu ştiu dacă nu cumva toată lumea urzise o conspiraţie a tăcerii în jurul celei supranumite Miss Emeralds, de teamă să nu mă facă să sufăr. De atunci am renunţat s-o mai caut, căci am fost şi încă mai sunt convins că era o Zeiţă ce nu-şi...
Citat de Ioan Petru Culianu despre conspiraţie, disperare, lege, esențial, frică, femeie, lume, față
Tozgrec dezvălui identitatea precisă a aşa-zişilor suedezi, locul unde se ascundeau, numărul contului lor din bancă şi numele agentului lor de legătură. Silită de presă, poliţia făcu tot ce putea ca să ajungă prea târziu la faţa locului, dar...
Citat de Ioan Petru Culianu despre șefi, poliție, identitate, presă, bancheri, numere, nume, față, nimic
După conflagraţie, va urma învierea trupurilor şi Judecata de Apoi, după care caprele vor fi aruncate în focul veşnic, iar oile vor fi primite în împărăţia cerească sau viceversa. Discursul n-a avut succesul scontat. Masele epistofelice,...
Citat de Ioan Petru Culianu despre ierarhie, extreme, foc, eternitate, succes, judecată, lume, sfârșit, timp
Armele cele mai bune nu sunt mijloace de fericire. Toate fiinţele se tem de ele, de aceea cel care urmează Tao nu le preţuieşte. Înţeleptul nu se gândeşte decât să menţină pacea şi armonia. El cinsteşte principiul Yang, simbol de viaţă. Cel ce...
Citat de Lao Zi despre principiu, simbol, victorie, înțelepciune, fericire, prosperitate, armonie, ființă, moarte, pace