În măsura în care am ajuns să cunosc oamenii, cu toţii suntem puţin înclinaţi, mai ales în tinereţe, să confundăm providenţa cu dorinţele noastre.Citat de Hermann Hesse despre dorință, tinerețe, măsură, oameni
Joacă-te şi dormi, sete bună, aici asupritorii noştri nu sunt aspri. Ei, bucuroşi glumesc sau bucuroşi ne ţin de braţ Ca să străbată mai uşor primejdiosul anotimp. Pesemne că otrava a aţipit în ei Până-ntr-atât încât le-a mai slăbit...Citat de Rene Char despre chibzuință, șansă, anotimp, zi de naștere
Indiferent de locul ce ne-a fost hărăzit de Providenţă, e limpede că e unul onorabil pe care suntem datori să-l ocupăm. Dumnezeu nu ne apreciază în funcţie de poziţia pe care-o avem, ci de felul în care ne achităm de ea.Citat de Tryon Edwards despre indiferență, dumnezeu
Preotul: Providenţa păstoreşte imensitatea universală, stimată doamnă, pe fondul căreia pancreasul meu nu reprezintă nimic. Dar gândul bun al Providenţei e omniprezent. Prin voia lui Dumnezeu, iată, s-a descoperit insulina.Citat de Valeriu Butulescu despre dumnezeu, nimic
Nimeni încă n-a numărat lacrimile pe care Providența le-a vărsat.Citat de Nicolae Mareș despre lacrimi, meditație