El (principele) nu trebuie să ia seama doar la dezordinile prezente, ci şi la cele viitoare şi pe acestea să le preîntâmpine folosind întreaga lui pricepere, căci atunci când prevezi un lucru cu mult înainte, este uşor să intervii; dacă însă...Citat de Niccolo Machiavelli despre boală, timp
Parlamentarii noştrii au intrat în pâine cu atât de multă pricepere încât au reîntors ţara la mămăligă!Citat de Gabriel Petru Baetan
Toţi am citit mai multe cărţi decât ne trebuie. Bibliotecă mare, pricepere mică!Citat de George Calinescu despre cărți
Unui om nu-i ajunge un singur suflet: îi lipsesc întotdeauna unele înclinaţii, unele experienţe, unele forme de pricepere. Cu două suflete vei putea depăşi pe ceilalţi şi pe tine însuţi.Citat de Giovanni Papini despre suflet, singurătate
Personalitatea unui om se poate remarca mai târziu. Orice act cere timp, iar recunoaşterea cere şi pricepere şi obiectivitate.Citat de Mihai Ralea despre personalitate, timp
Fiecare avem din boaba timpului, de unde descinde viaţa, o parte de plăcere pe care priceperea noastră ştie s-o valorifice cât mai bine.Citat de Mihail Drumeş despre plăcere, iubire, bine, viață
Simplitatea conştientizează priceperea şi valoarea omului.Citat de Teodor Dume despre simplitate, valoare, suflet
A te bucura de ceea ce faci nu înseamnă pricepere, ci înţelepciune.Citat de Teodor Dume despre înțelepciune
Cu priceperea şi treaba, De ne-ai lua-o înainte, Ţi s-ar înţelege graba. Dar te-nghesui la plăcinte.Citat de Tudor Arghezi