Caută în citate: omenire
7606 citate
Am sperat o lume întreagă de fapte mari şi am văzut acest mare teatru al omenirii, unde o parte din privitori cască, altă parte fără a fi atentă cu altele îşi petrece, şi astfel puţini sunt care au înţeles piesa. Am sperat un viitor măreţ şi am...
Citat de Iulia Hasdeu despre invidie, schimbare, măreție, teatru, fapte, trecut, stele, lume, soare, viitor
Îi cunosc pe oameni şi de aceea vă spun că Isus Cristos nu este un om. Oamenii superficiali văd o asemănare între Cristos şi întemeietorii de imperii, sau dumnezeii altor religii. Această asemănare nu există. Între creştinism şi celelalte religii...
Citat de Napoleon Bonaparte despre religie, dumnezeu, oameni, istorie, natură, adevăr, sentimente, idee, posibilitate, spirit
Sufletu-mi te slăveşte încă, înzeită libertate şi cred că va veni ziua fericită, ziua izbândirii, când omenirea întreagă se va scula şi va sfâşia acest văl şi duşmanii tăi se vor împietri la vederea chipului tău de lumină; atunci nu va mai fi...
Citat de Nicolae Balcescu despre unelte, zi de naștere, salariu, zi, dușmani, oameni, fericire, libertate, dreptate, cuvânt
O, sfintele mele cărţi, mai bune şi mai rele, pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datoresc că sunt om, că sunt om adevărat, ca oamenii din ţările unde nu s-a întrerupt niciodată cultura, şi de aceea, cu toată lista unei averi,...
Citat de Nicolae Iorga despre dezastru, oameni, țară, suferință, destin, cultură, cărți, acasă, casă, iubire
De ce iubim, întotdeauna, cu pasiune? – fiindcă aceasta ne face foarte fericiţi; de ce trebuie să o mărturisim sincer? – fiindcă aceasta îl face fericit pe celălalt; de ce trebuie să căutăm să dovedim aceasta, chiar cu preţul sacrificiului? –...
Citat de Panait Istrati despre fericire, egoism, sinceritate, oameni, pasiune, păcat, iubire, putere