Absenţa este o prezenţă negativă. E un gol, o aşteptare, o latenţă. E moarte şi viaţă, deopotrivă.Citat de Eugen Dorcescu despre așteptare, absența, moarte, viață
Moartea şi regretul sunt lucruri mărunte. Ele sunt tranzitorii. Viaţa trebuie să stea înaintea morţii, iar bucuria înaintea regretului. De fapt, nu există moarte şi nici regret. Acestea sunt negative. Viaţa este pozitivă. Moartea nu...Citat de Frank Norris despre regret, moarte, absența, stele, viață, bucurie, lucruri
Atmosfera ortodoxiei este întotdeauna una negativă pentru proză. Mai presus de toate, ea este complet devastatoare pentru roman, cea mai anarhică formă de literatură.Citat de George Orwell despre literatură
Natura a făcut să am vorbirea asta şi aşa m-am apropiat de anumite roluri. Am avut şansa ca, de la începutul carierei, să nu mi se dea roluri pozitive şi am fost luat drept genul care interpretează un personaj negativ.Citat de Gheorghe Dinica despre început, șansă, natură
În viaţă, dacă nu cultivi conştient florile talentului şi ale darurilor pe care le-ai primit de la Creator, buruienile gândurilor, emoţiilor şi experienţelor negative se vor înmulţi până ce vor sufoca toate celelalte plante.Citat de Herbert Harris
O imagine de sine pozitivă se bazează pe cunoaştere, iubire, curaj, respect, credinţă şi încredere. O imagine de sine negativă sau defectuoasă se bazează pe ignorată, teamă, îndoială şi sentimentul insecurităţii. Cele cinci semnale ale unei...Citat de Herbert Harris
Sentimentele negative pe care le ai despre tine însuţi rostogolesc piedici imense în calea ta către progres şi scurt-circuitează manifestarea viziunii pozitive prin care ai putea dobândi o viaţă mai bună, mai plină de satisfacţii.Citat de Herbert Harris
Soarta bună vine la tine dacă te vei ţine deoparte de oamenii negativi în gândurile şi în comportamentul lor. Evită-i pe cei care şi-au distrus propriile vieţi, care nu au respect pentru Dumnezeu, pentru ceilalţi oameni şi pentru ei înşişi.Citat de Herbert Harris
Stările şi emoţiile sunt vehiculele folosite de sabotorul din tine - de partea ta negativistă - pentru a crea descurajare, neîncredere, îndoială, indecizie, anxietate. Acest sabotor este neutralizat prin controlul gândurilor la un asemenea nivel...Citat de Herbert Harris
Imaginea de sine este influenţată în primul rând de gândurile, emoţiile şi sentimentele tale, de asemenea de mediul în care trăieşti şi de anturaj. Influenţa poate să fie în sens pozitiv sau negativ.Citat de Herbert Harris
Este dificil să fii mânios şi să zâmbeşti în acelaşi timp. Dacă cineva încearcă să te înfurie, zâmbeşte, fluieră şi spune-ţi nu-i aşa că-i grozav - e fantastic! S-ar putea să le pari celorlalţi cam ciudat, dar cel puţin aceştia îşi vor purta...Citat de Herbert Harris
Sentimentele gânditorului negativ sunt centrate pe îndoială, teamă şi ignoranţă.Citat de Herbert Harris
Mentalizările negative tind să modifice registrul sentimentelor şi modul în care te raportezi la tine însuţi.Citat de Herbert Harris
Dacă vei lăsa mintea să se orienteze negativ, atunci gândurile tale vor fi despre lipsuri, limitare, eşec şi teamă.Citat de Herbert Harris
Îngrijorarea este una dintre cele mai dăunătoare forţe negative, întrucât consumă şi distruge orice ajunge sub influenţa ei.Citat de Herbert Harris
Diferenţa dintre gânditorul pozitiv şi cel negativ se reliefează în sentimentele despre sine însuşi pe care le are fiecare dintre aceşti doi gânditori.Citat de Herbert Harris
Când relaţiile nu sunt armonioase, ele au la bază gânduri negative, neproductive, obiceiuri şi sentimente izvorâte din ignoranţă, teamă, îndoială, lipsă de onestitate şi indecizie.Citat de Herbert Harris