Când te uiţi înapoi, dacă te uiţi, înţelegi mai bine încotro mergi.Citat de Nicolae Mareș despre bine
Niciodată să nu mergi pe un drum bătătorit, căci el te conduce acolo unde au fost şi ceilalţi.Citat de Alexander Graham Bell
Dacă vreodată, amice, te va ajuta norocul să mergi la Roma, ca român, negreşit te vei duce să vizitezi Forul lui Traian, şi vei admira, în mijlocul acelei pieţe, prăbuşită sub nivelul cetăţii moderne, măreaţa columnă de marmură, care iese din...Citat de Alexandru Odobescu despre măreție, admirație, noroc, istorie, pământ
Doar direcţia are un sens. Important este să mergi înspre, nu să ajungi, căci nu ajungi nicăieri, decât în moarte.Citat de Antoine de Saint Exupéry despre sens, moarte
Or, nu e necesar să ai un interes destul de viu pentru cineva ca să mergi dincolo de aceste aparenţe, cu care se mulţumeşte societatea?Citat de Honoré de Balzac despre interes, societate, necesitate, femeie
Apele sunt drumuri care merg şi care te poartă acolo unde vrei să mergi.Citat de Blaise Pascal despre apă
E genial, dar incomod. Mă-ngheaţă. Mă simt stingher cu el, mă uit pieziş... E cum te-ai duce cu-n lingou în piaţă, În loc să mergi cu- pumn de mărunţiş.Citat de Sébastien-Roch Nicolas De Chamfort despre bunul simț, simț
Dacă te concentrezi pe orice avantaj sau realizare, oricât de mici ar fi, va fi mult mai uşor să mergi mai departe.Citat de Confucius
Umbra: Mergi printre aceşti pini şi priveşte în jurul tău spre munţi, e vremea apusului. Călătorul: Unde eşti? Unde eşti?Citat de Friedrich Wilhelm Nietzsche despre umbră, vreme
Când ai de făcut o lucrare, nu te gândi mereu la întregimea ei; execută fragmentul care-l ai în faţă şi, când ai terminat cu el, mergi mai departe.Citat de Georg Christoph Lichtenberg despre față
La mâncare tu eşti iute, Dar la mers eşti cam lenos; Mâncă, cu piciorul, frate, Iar cu gura mergi pe jos!Citat de George Coșbuc despre mâncare
Cel mai important lucru pe lume nu e poziţia pe care o ai, ci direcţia în care mergi.Citat de Johann Wolfgang von Goethe despre lume
Pereţii palatului erau făcuţi din zăpadă viscolită, ferestrele şi uşile din vânturi vijelioase; erau peste o sută de încăperi, toate aşa cum le alcătuia zăpada; cea mai mare era aşa de întinsă că puteai să mergi câteva ceasuri prin ea de la un...Citat de Hans Christian Andersen
Ai nădăjduit să înveţi să înoţi fără să te arunci în apă, să capeţi forţe fără să cobori în arenă, să scapi de muncă amânând-o, să-ţi găseşti măsura fără să rişti înfrângerea; ai fost indolent, fricos, orgolios, imprudent: cine e de vină? Ai...Citat de Henri-Frederic Amiel despre mândrie, frică, înfrângere, intimitate, vinovăție, muncă, apă, măsură
Cel mai simplu mijloc de a-ţi păstra voiosia este să mergi mereu înainte, neprivind decât drept în faţa ta.Citat de Henri-Frederic Amiel despre simplitate, față
Ţi-ai construit castele în aer? Bine, chiar acolo trebuie clădite. Acum, mergi la lucru şi construieşte fundaţia sub acestea.Citat de Henry David Thoreau despre aer, bine
Odată ce te-ai delectat cu zborul, ajungi să mergi pe pământ cu ochii îndreptaţi către ceruri, căci ai ajuns în înălţimi şi într-acolo tânjeşti să revii.Citat de Leonardo da Vinci despre cer, zbor, pământ, ochi
Din când în când pleacă de acasă, relaxează-te puţin, pentru că atunci când te vei întoarce la munca ta judecata îţi va fi mai sigură. Mergi la o oarecare distanţă pentru că atunci, munca va părea mai puţină şi mai mult din acesta va putea fi...Citat de Leonardo da Vinci despre muncă, judecată, acasă